A incetat sa imi mai pese. Acum mult timp.
Orice ati spune, nu ma veti face sa imi regret deciziile, credintele sau rationamentele. Nu ma tem ca voi fi judecata pentru pacatele mele. Nu imi e frica de ce s-ar putea intampla maine, pentru ca am invatat ca maine s-ar putea sa nu mai existe. Mie imi ajunge azi si atat.
Daca eu nu ma tem de consecintele faptelor mele, de ce va temeti voi? De ce va pasa voua? Nu cred ca ati inteles faptul ca nu vor exista repercursiuni pentru ceea ce se intampla acum. Lasati-ma sa cred in ceea ce cred, nu imi cereti sa cred intr-o divinitate de a carei existenta ma indoiesc. Nu imi cereti sa ma tem. Nu pot. Mi-a curs teama prea mult prin vene si abia acum am inteles ca nu aveam niciun motiv sa imi fie frica. Sunt alegerile mele si daca va trebui sa infrunt ceva sau pe cineva, o voi face. Pentru ca sunt constienta ce implica si mai ales, pe cine implica ele. Nu aveti dreptul la o parere.
Azi nu imi pasa. De nimic. Pentru ca starea asta de bine e prea ireala si nu am de gand sa o pun sa astepte doar ca sa va satisfac voua ego-urile. Nu imi pasa de nicio promisiune ce nu a fost tinuta, de niciun fel de tradare la nivel emotional. Nu imi pasa nici macar de minciunile pe care in alte circumstante nu le-as servi ca desert. Azi iti dau voie sa minti. Azi iti dau voie sa crezi ca m-ai putut minti.
Senzatia de intangibilitate ce o pastreaza aerul din jurul meu, e temporara. Expira maine dimineata la prima ora. Cred. Nu pot fi sigura pentru ca nu are termenul de valabilitate inscriptionat undeva. Tot ce pot face e sa intuiesc si sa ma bucur de ea, atat cat mai tine.
In ciuda puseurilor existentiale pe care le manifest, chiar si atunci cand sunt euforica, starea de bine dureaza de vreo 3 zile, azi fiind ziua 3. Daca si maine dimineata ma voi trezi si voi gasi acelasi aer in jurul meu, voi putea spune ca se intampla ceva ciudat. Ignorand jumatatea de ora din seara trecuta, in care incercam sa imi conving creierul sa inceteze sa produca iluzii, am inceput sa reconstruiesc ruinele ce mi-au ramas dupa ultimul dialog interior.
Oricat de mult v-ati dori sa ma vedeti cazand, azi nu se va intampla. Si nici maine. Pentru ca nu mai cad. Nici macar nu ma mai impiedic. Refuz sa dezarhivez ceea ce voi numiti constiinta. Sta bine acolo, poate voi avea nevoie de ea intr-o zi. Dar nu azi.
Trebuie sa intelegeti ca eu nu comit pacate. Se numesc micile placeri ale vietii. De aceea, sunt putini cei ce traiesc. De aceea, majoritatea doar exista. De teama unei judecati, care poate sau nu sa existe. Eu mi-am permis sa traiesc. Ar trebui sa incercati si voi.
Commit the oldest sins the newest kind of ways!
Song of the day:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu