E surprinzator sa vezi cum lucrurile mici si aparent irelevante iti pot face ziua mai frumoasa. Si e absolut incredibil sa realizezi ca de fapt, fericirea pe care tu o cautai cu lupa era iti lipita de talpa tenisilor.Nu credeam ca maine poate fi mai bine. Credeam ca maine va fi intotdeauna mai rau. Acum, nu cred ca maine poate fi mai rau. Stiu ca maine va fi intotdeauna mai bine. Chiar daca maine toate axiomele ce definesc starea de fericire mi se vor parea false, voi stii ca sunt adevarate si chiar aplicabile in cazul unor persoane cu serioase deficiente de zambet.
Inca ma surprind. Nu credeam ca pot localiza soarele pe un cer din care ninge. Dar pot. Nu mi se intampla des, dar cand se intampla straluceste atat de tare ca iti vine sa pleci la mare si sa te plangi de prea multa caldura. Sufleteasca.
Nu imi trebuie nimic. Nu am nimic, dar imi e prea bine cu nimicul meu, ca sa renunt la el. E bine sa ai mainile goale sa poti imbratisa toti oamenii care ti le-au umplut candva. E bine sa iti incalzesti mainile in buzunare ce expira culoare si sa le scoti cand li se termina unora bateria la mp3.
Mi-am peticit tot sufletul. Si l-am pictat. Si arata al naibii de bine. Cred ca o sa ii plantez si cateva flori si o sa il pun sa stea pe cutia aia pe care scrie "Do not open! Self destruction risk" ca sa fiu sigura ca nu o sa o deschid. Poate o sa infloreasca si o sa isi gaseasca roiurile de fluturi o casa in cutie...
Posibilitatile sunt infinite. Trebuie doar sa stii cum sa le calculezi. Trebuie sa gasesti scurtaturile care sa te duca pe drumul cel lung. Daca o sa inceapa sa iti placa bungee jumping-ul, o sa vezi ca senzatia care o ai cand ajungi de partea cealalta a lumii e absolut sublima. Invata sa privesti lucrurile de jos in sus si o sa intelegi cat de simplu e sa urci cand vrei sa cobori de fapt.
Adevarul e o notiune relativa. Fiecare avem dreptul la un adevar, chiar daca-i relativ si nu dureaza prea mult. Doar nu ai vrea sa fie ever lasting?! Nimic nu tine o vesnicie, deci inca mai ai timp sa experimentezi senzatia de dupa, care e... o sa vezi tu cum e. Dar crede-ma pe cuvant ca e foarte larga paleta de culori pe care o acopera.
Speranta e incolora, inodora, insipida. E mai ceva ca apa. Nu e nici macar palpabila. La fel e si cu starea de pace. Interioara, exterioara, cam tot aia e. Sesizezi ca a existat abia dupa ce a disparut si incepi sa o cauti prin toate bazele de date, dar o gasesti intamplator stand la coada sa-si cumpere suc de portocale. Rosii.
Fa un experiment. Incearca sa iti pui toate simturile pe slow motion. Sa zambesti cand ar trebui sa te doara, sa tipi cand esti fericit, sa nu ai timp sa urasti. Ar fi o idee sa traiesti in contratimp. Poate asa ai reusi sa intelegi ca timpul potrivit pentru a face exact ceea ce iti doresti e acum. Nu peste un minut, nu maine. Exact acum. Niciodata sa nu te bazezi pe faptul ca ai timp. Nu stii cand ti se sparge clepsidra si iti ajunge nisipul pe fundul marii.
Azi e lipsit de griji. Orice fel de griji. Azi cerul nu mai striveste pe nimeni si putem sa impartim zambete tuturor celor ce si-au uitat acasa umbrelele si acum plimba ploaia in par. Azi sufletele-s colorate si se deschid atunci cand aud voci familiare ce le roaga sa se trezeasca din amorteala. Azi e plin de pofta de viata ce isi schimba ritmurile la fiecare trei minute jumate si nu incape intr-un singur album. Nici macar in varianta deluxe. Azi poti sa cobori pana la parter descult ca sa vezi de unde se aude zgomotul infernat de masina de gaurit iluzii. Azi pot sa stea cojile de portocale pe masa, sticlele sub pat si tu sa dormi pe jos ca se invartea patul cu tine. Azi ai voie sa faci ce vrei tu, cum vrei tu si in ce cantitate vrei tu. Pentru ca azi e joi, iar joia nu se compara cu nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu