Sinceritate excesiva.

Ai vrut sa stii. Da, toate alea erau despre tine. Sunt despre tine, dar nu trebuia sa afli de la el. Nu era el cel care trebuia sa spuna povestea aceea. Si chiar daca nu ti-am zis, m-am bucurat cand te-am vazut pe tine intrand pe usa aia. Doar pentru simplul fapt ca te-ai trezit la ora 7 si ca ti-ai facut timp sa apari. 

Se presupune ca eu ar trebui sa recunosc ca mi-e dor de tine. Se presupune. Pentru ca nu am sa recunosc, chiar daca uneori mi-e dor si ma doare. Se presupune ca eu ar fi trebuit sa iti spun toate lucrurile pe care nu le-am zis niciodata pentru ca zgarie atunci cand vreau sa le zic. Stiu ca nu iti plac frazele cu "poate" in fata, dar nu poate fi altfel. Pentru ca nici mie nu imi plac adevarurile aruncate direct in capul cuiva. Am preferat sa nu le spun daca stiam ca vor durea. Si astea probabil ca ar fi durut. De la tine am invatat ca sinceritatea excesiva dauneaza grav sanatatii.

Ti-am mai zis eu ca unele lucruri se schimba. Asta e unul din lucrurile alea. Si oricat de agasant ar fi sa auzi asta, trebuie sa recunosti ca e adevarat. Prioritatile se schimba. Oamenii se schimba. 

Nu as fi crezut acum un an ca timpul va fi o problema care sa ne afecteze. Ma gandeam ca am trecut peste toata povestea cu distanta, asa ca timpul nu ar fi trebuit sa fie un impediment. Dar acum, imi dau seama ca e. Nu mai avem timp doar sa stam si sa visam la chestii improbabile. Pentru ca intotdeauna ne grabim. Poate ca am crescut...

Ne-am instrainat prea mult, prea repede. Nu mai stim sa vorbim cum o faceam alta data. E doar small talk cu o persoana care parca face naveta de pe alta planeta. Si e al naibii de greu sa zici tot ce vrei sa zici cand folosim ironia pe post de scut. De ce incercam sa ne aparam? De cine...? Uneori as vrea sa ne intoarcem in timp. Numai ca imi dau seama ca dorinta mea e putin egoista. Tie ti-e mai bine in acest "acum", decat in acel "atunci" si nu as putea sa imi doresc sa te intorci unde iti era mai rau.

Vroiai sa iti zic de joi. Ce sa iti zic? Ca a fost o zi absolut groaznica? Ca vroiam doar sa nu mai vad pe nimeni si sa dispara toti? Ca vroiam sa ma intorc in urma cu 7 luni si sa pot face ceva? Da, vroiam sa fac toate astea. Tu mi-ai zis ca e cazul sa trec peste. Sa ma gandesc ca nu s-a intamplat. Asa am facut. Am bagat totul intr-o cutie si am ascuns-o in pod. Nu te poti astepta ca acum sa ma intorc acolo si sa imi imprastii sufletul in mijlocul camerei ca sa vezi tu ce era in el atunci. Nu cred ca pot face asta.

V-am bagat in acelasi borcan. Pe tine si pe ea. Pentru ca pe una am pierdut-o deja si pe cealalta sunt pe punctul de a o pierde. Nu imi zi ca nu e asa. Stim amandoua cat de mult ne-am abatut de la drum. Nu cred ca am fost niciodata atat de straine si nu cred ca a fost niciodata atat de greu de recunoscut. Pentru ca am pierdut destule persoane intr-un timp relativ scurt si ma intrebam daca in curand o sa te pierd si pe tine.

E greu sa vorbesc cu tine cand stiu ca nu asculti. In general esti in alta retea, una nu foarte pamanteana. Una la care eu nu am acces. Stam tot mai prost cu sincronizarea. Orice fel de sincronizare. Uneori am o problema de adaptare la situatia data, dar imi revin repede. Cred ca devenise un reflex firesc sa gandim la fel. Sa ne privim in ochi si ceva sa faca click.

Stii de ce ti-am zis ca nu am nevoie nici de ajutorul lui, nici de al altuiva? Pentru ca as fi recunoscut ca unica problema ce ma roade mai rau ca moliile e ceea ce se intampla cu noi. Si pentru ca trebuie sa invat sa folosesc sprayul ala, iar el nu are cum sa ma ajute.

Vroiai sa stii, acum ai aflat. Dar asta nu e nici pe departe totul. E doar o fractiune de secunda in care am dat jos toate mastile si am lasat scutul deoparte. Poate va fi ultima. 

Imi pare rau daca am fost prea sincera. Odata si odata trebuia sa o zic.

You're my sister. You're my person. You're my family.  No matter what, I'll always be here. Always.