S-a terminat. Cu tot. Cu toate. S-a ajuns intr-un punct din care nu te mai poti intoarce. Niciodata. Nicaieri. E momentul ala in care stii ca ti-ai atins si ultima limita suportabila si toate lacrimile astea nu sunt decat dovezi ca tu nu mai poti si nu mai stii cum sa reactionezi.
Ti-a placut intotdeauna sa fi stapan pe situatie, numai ca acum situatia e stapana pe tine si te asupreste. Nu ai reactionat niciodata prea bine atunci cand ai fost in inferioritate numerica, iar acum cand toti aliatii tai au dezertat esti confuz. Nu stii ce ar trebui sa faci. Daca ar trebui sa faci ceva.
Am ajuns in situatia in care nu mai pot. Sunt absolut epuizata si nici macar somnul nu ma ajuta. E stare de confuzie generala si gol interior ce se cere umplut numai ca nu stiu cu ce. Nu stiu nici de cine. Nu stiu nici macar daca merita sa ma chinui sa il umplu.
Cu fiecare clipa ce trece, cu fiecare persoana careia ii afisez acelasi zambet larg si aparent sincer, ma pierd inca putin. Am nevoie de o pauza. De la tot. De la toate. O pauza lunga. La fel de lunga ca si momentul cand am intrat in mare asta vara. Fara sa ma gandesc la nimic. Fara sa ma gandesc la nimeni. Fara sa imi pese de consecinte. Vreau pauza asta. Incep sa o vreau cu disperare. Dar mai am curajul necesar?...
E situatie in care te intrebi in mod constant "si daca?". Si daca e de asa natura situatia, in mod cert nu e bine. Deloc. Dar nu a zis nimeni ca trebuie sa fie bine. Ca va fi bine. Mi-e nu mi-au placut niciodata basmele alea cu final fericit. Mi s-au parut lipsite de personalitate. Insa in momentul de fata, un final fericit ar fi ideal. Cam ireal totusi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu