Overwhelmed.

Simt cum toata organizarea mea o ia razna. Absolut toata. Si parca nu mai am timp nici macar sa respir. 

Poate e de vina si agitatia sezoniera, poate sunt doar multe lucruri nefacute care s-au adunat acum, dar ce stiu sigur e ca simt cum ma pierd in peisaj. Unul cam dezolant, daca privesc in jur. Sunt incredibil de obosita si stresata. In mare parte doar din cauza mea si din cauza ca am permis sa mi se adune atatea lucruri pe cap si acum ma zgarie toate pe creier.

Cred ca asta e cea mai nebuna saptamana pe care am avut-o in ultimele sase luni. Si ca totul sa fie complet, mai sunt si cu capul in nori. Sunt atatea lucruri ce se cer rezolvate si atatea persoane care isi fac brusc aparitia, ca nu mai stiu ce e mai urgent. A da... si mai vine si Craciunul cu toate implicatiile lui ( a se citi curatenie, agitatie, cadouri, zambete, oameni). Chiar nu m-ar deranja daca de data asta am avea un Craciun linistit. Cu oameni pe care ii iubesc, cu mandarine si ciocolata calda, fara zambete de complezanta si fara toata falsitatea pe care o afisam in fiecare zi. Doar noi.

Mai sunt exact trei zile de scoala. Si tocmai asta ma ingrijoreaza, ca mai sunt fix 3. Fatala cifra, in cazul meu. Si mai am 3 zile sa cumpar un cadou, sa invat pentru o teza si sa fac un proiect sa fie o reusita. Si sa fiu a dracului daca nu o sa reusesc, chiar daca o sa ma coste multe ore de somn si multa din energia putina pe care o mai am. 

Vine vacanta si implicit, dupa ea, o sa descopar ca niste oameni au uitat sa mai vina inapoi. Si o sa fiu destul de odihnita incat sa pot sa ignor chestia asta si o sa pot sa zambesc frumos si sa zic ca mie nu imi mai pasa. Pentru ca am promis ca nu o sa imi mai pese. Numai ca pana dupa vacanta trebuie sa mai supravietuiesc celor trei zile fatidice si unui weekend ce se anunta incredibil de lung. L-as taia personal cu un cutit din ala mare daca as stii ca se scurteaza si ca apuc si eu sa dorm.

Nu cred ca am mai tanjit atat de mult dupa somn. Dupa un nenorocit de pat si 10 ore de somn neintrerupt fara ca vecinii sa dea gauri in pereti incercand sa recreeze Marele Canion. Dupa o dimineata in care sa ma trezesc la ora 10 cu ciocolata calda, radio ZU si paine prajita. Dupa o zi in care sa stau in pat si sa visez cai mov pe pereti roz. Dupa o zi in care nu trebuie sa ies din casa decat daca vreau, cand vreau, cu cine vreau si unde vreau. Si am nevoie de ziua aia foarte curand. Pentru ca simt ca innebunesc daca nu stau intr-o stare de vegetare sa mi se regenereze eul.

Am ajuns la concluzia ca nu mai pot nici sa ma cert, nici sa tip, nici sa ma contrazic. Pentru ca sunt prea obosita si am facut lucrurile astea prea multa vreme. Asa ca deocamdata ma voi supune regulilor impuse. Deocamdata.

In momentul de fata mi-as da si jumatate de suflet pentru putin optimism si niste prieteni care sa imi ridice moralul din zapada de pe drum. Azi e total haotic si maine e imprevizibil. Si incep sa cred ca toata chestia asta nu merita. Da, e pesimism curat si o stare de singuratate. Acuta. Da, imi vine sa tip si sa plang numai ca nu mai am putere nici pentru asta... si sa tip de una singura sau sa plang in fata oglinzii presupune mai mult efort decat pot eu sa fac acum. Asa ca ma multumesc sa tac si sa inghit in sec in continuare. Si sa sper ca voi putea si eu sa dorm mai mult de trei ore pe noapte.