Ma doare al dracului de tare golul asta din mine. Nu inteleg cum, pentru ca e gol si nimic mai mult.
E durere din aia care iti amorteste toate simturile si te face sa stai cu ochii atintiti in tavan si sa iti imaginezi ca esti la mare si ca nu te mai doare. Dar te doare si nimeni nu intelege. Si tie iti vine sa urlii, sa sfasii si intr-un final sa innebunesti.
Pentru ca acum e simplu totul in jurul tau, iar in tine totul e complicat. Ai niste complexe complicate de complicitatea tuturor. Pentru ca toata lumea zice ca ii pasa dar cand e de vorbit niciodata nu apari in conversatie. Tot timpul esti undeva pe langa ea, in urma ei dand sfaturi. Intotdeauna le dai dar nu le mai primesti. Si asta complica complexele.
Incerci sa uiti ca doare ca dracu si te ascunzi in orice altceva. Muzica, filme, carti. Numai ca in fiecare dintre ele gasesti putin din tine, iar cand mai gasesti o bucatica doare si mai tare. Cand o lipesti la ceea ce esti devine gol. Inca unul.
De ce cand pleaca cineva ia totul cu el? De ce cazi in depresie desi stii ca acum iti e mai bine? De ce trebuie sa fi atat de complicata? Atat de complexata? De ce e totul asa cum e?
Everything happens for a reason.
Cel putin asa credeam. Acum... nu mai stiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu