sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Cat dureaza o minune

In ultimele zile am fost incredibil de fericita. Fericire pura, din aia care te face sa razi cu gura pana dupa urechi doar pentru simplul motiv ca afara e soare.

Am fost atat de euforica incat am facut jumatate dintre oamenii care ma cunosc sa creada ca ma droghez, iar cealalta jumatate sa creada ca am innebunit.

La mine, reactiile astea vin o data la... multa vreme. La mine, fericirea e intotdeauna provizorie si intotdeauna se gaseste cineva sa isi bage adanc piciorul in ea. Numai ca in ultimele zile, am aplicat axioma conform careia viata e roz. Orice mi-ai fi zis eu eram vesela, zambitoare si fericita. Si toti din jurul meu erau exasperati de valul de fericire, iubire si... roz, care m-a cuprins.

Cum orice minune se spune ca tine 3 zile, iar asta la mine ar fi fost ziua 4, corpul meu a inceput sa respinga ideea de lume roz. Asa ca incet incet simt cum redevin cea semi-ciudatica-dar-simpaticuta-si-cu-replicile-mereu-la-ea eu.

Organismul meu avea o limita a iubirii, pupicilor, rozului, fericirii si a altor chestii de genul pe care eu i le-am servit in portii mari de nenumarate ori in ultimele zile. Si cum orice priza face la un moment dat scurt-circuit, neuronii mei semi-normali care inca mai traiesc au facut curatenie si m-au scapat de rozul insistent care ma inconjura.

Inca nu imi dau seama daca e de bine sau e de rau, cert e ca mi-a ramas, cel putin deocamdata, o doza oarecare de buna dispozitie care cere o iesire in oras. Nu neaparat in oras-oras, macar in obor. Si pentru ca i-am ignorat nevoile prea mult, maine dis-de-dimineata imi scot buna dispozitie in obor sa cautam... chestii. Nu stiu ce o sa gasim, dar e mai interesant sa cauti. Probabil voi ajunge acasa cu inca 3 esarfe si o geanta si fara nici un ban in buzunar. Dar momentan am nevoie de asta. Nu de shoppingul in sine, ci de suspansul cautarilor. (cei care va faceti veacul prin targurile de vechituri, cunoasteti senzatia)

Asa ca am ajuns la concluzia ca o minune, in general, tine 3 zile fix, asta daca nu e minunea ta si atunci faci exceptie de la regula si tine atat vrei tu sa tina. Sau cat poti.

La mine starea de fericire haotica, picata din copaci cu frunze galbene a tinut fix 3 zile jumate, dupa care creierasul meu a dat error si mi-a zis ca ori imi revin ori ma duc dracu.

And so, I'm back.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu