Desi mi-ai tacut, ai inteles. Ai inteles tot ce ti-am tacut la randu-mi. Ai stiut ca in spatele ochilor e mai mult si mi-ai zambit. Te-ai grabit sa schimbi subiectul, cum faci intotdeauna cand devenim personali, insa stiai ca ne gandeam amandoi la acelasi lucru. Intotdeauna stii sa-mi descifrezi tacerile si privirile. Mi-ai invatat felurile in care zambesc si razi cand stii ca urmeaza sa-mi iasa prin piele o nebunie. Ai inteles ca nu stiu sa-ti spun cuvinte frumoase, ca mie nu-mi trebuie propozitii lungi in care sa ma minti. Mie imi plac adevarurile scurte si sincere, alea care te izbesc in moalele capului si-ti zdruncina neuronii pana devin verzi, de aceea ramai analitic si obiectiv. Dar uneori nu intelegi. De fapt, tu intelegi dar te prefaci nestiutor si speri ca o sa-mi treaca, speri ca maine o sa ne fie mai bine. In general, ne e. In noptile alea cand stam si visam la cai verzi pe pereti galbeni, iar a doua zi realizam ca am visat aceleasi lucruri, nimic altceva nu mai doare. Uneori, as vrea sa putem fi altfel. Sa fim mai... personali, mai atasati de ceva-ul celuilalt. Dar imi trece repede, cand ma gandesc ca nu am mai fi noi. Ca suntem bine asa, chiar daca avem doruri... le au si altii. La noi sunt mai pregnante. De cate ori imi spui ca toate astea nu conteaza, ca nu mai e asa de mult pana departe, mi se face frica. Da, frica din aia in care imi ingheata simturile si studiez goluri in locuri unde nu exista. Intortocheati oameni suntem si noi... nu avem timp sa ne atasam, dar ne cautam sinele unul in altul. Culmea! Ni le gasim amestecate si fericite ca isi permit luxul sa viseze la o fuziune completa, inainte de culcare. Ce nebuni suntem sa credem in idealuri de gelatina...
If only we could rip up time and let it bleed...
Song of the day:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu