Te-am inteles.

Dupa atata timp si spatiu, in sfarsit am inteles ce incercai tu sa imi explici. Inca o data, ai avut dreptate. Da kid, lumea asta e verde. Si da kid, merita. Merita fiecare moment in care te-ai simtit singur, merita fiecare zi cand ai zis ca nu mai vreau. Atunci credeam ca imi cauti mie motive. Ca incerci sa-mi explici mie de ce e mai bine aici si de ce, paradisul e intr-o grota. Acum am inteles. A durat cam mult, dar am invatat. 

Am vrut sa te sun si sa-ti urlu: "Kid!!! It's it! I grew up!!". Nu am reusit decat sa ma gandesc la tine si sa zambesc. Cred ca esti tare mandru. Ar trebui sa fi. Am facut-o copile! Am crescut! Acum, in toate felurile posibile. Am devenit si eu "om mare". Da stiu, mai am putin pana cand buletinul o va confirma, dar am crescut. Si e al naibii de bine sa simti ca poti si vrei si sa stii ca poate pentru prima data, orice se va intampla mai departe, va fi si-un strop de bine acolo.

Ai incercat tu, odata, sa imi explici cum sta treaba cu coloratul lumilor. Mi-ai zis tu ceva de oameni cu creioane colorate care-ti calca tot plumbul (scuze kid, traume de la Bacovia) in picioare si-l fac ciocolata. Milka. Cu alune. Intregi. Livrata la domiciliu. Atunci am ras si-am zis ca iar ai baut prea mult, ca iar incerci sa-mi umpli si mie paharul. Eram prea mica sa inteleg. Imi pare rau. Acum stiu ca ai avut dreptate. Ciocolata mea-i pe drum. S-o fi impotmolit si Milka in cultura de ciuperci din spatele blocului. De venit, ajunge ea!

Aberez, nu? Tot timpul imi ziceai asta cand nu reuseai sa intelegi de unde si pana unde am inceput de aici si am sfarsit fix acolo. E simplu. Intotdeauna incep de aici. Locul asta-i infinit si imi tine loc de "acasa" atunci cand mi se face dor de tine. Si acolo am ajuns in mod rational. Am urmat roiul de molii de pe retina, care intre timp s-au facut fluturi si imi ajung din cap, in stomac. Ocazional. Si, vorba lui Blaga (traume blagiene. trebuie sa intelegi, maine dau teza), "Eu nu-mi am inima in cap/ nici creieri n-am in inima". Asta ar trebui sa iti explice fiecare moment in care nu te-am ascultat si m-ai lasat sa fac cum m-a taiat maduva oaselor(acolo mi-am depozitat si creierul si sufletul, laolalta. Se simt bine).

In concluzie, vroiam sa-ti zic ca am inteles. Ca am crescut si acum nu mai poti sa imi zici "kiddo". Nu mai e proper. Vroiam sa iti zic ca mi-am cumparat creioane colorate si astept un home delivery cu ciocolata milka. Trebuia sa iti zic ca mi-a ramas doar o molie din alea multe ce le-ai cunoscut si tu, iar restul sunt fluturi. Sunt frumosi si ne imprietenim. Am invatat sa rad cu pofta si sa ma bucur de oamenii pe care-i am aici. Mi-e dor de tine totusi, dar nu dor din ala dureros, ci dor frumos. Care ma face sa zambesc de fiecare daca cand inchid ochii si ma gandesc la tine. Acum, mi-e bine.