Mi-au ajuns pana pe retina oamenii falsi. Oamenii lasi. Oamenii care n-au curaj. Sa rada, sa planga, sa iti urle in fata ca te-au iubit toata viata, sa-ti spuna ca nu le-a pasat niciodata, dar erai ok cand se plictiseau. Oamenii mint. E un adevar universal valabil. La un moment dat, toti am mintit. Toti am spus ca nu ne doare cand ne-am prelins pe asfalt, toti am zambit frumos unor oameni care nu ne-au placut niciodata. Care e ideea? La un moment dat, te loveste in fata cum oameni pe care ii iubesti si care credeai ca te iubesc, te mint direct pe retina. Si ti se face greata. De tine, de ei, de toti.
Nu ar fi mai simplu daca am tacea cand nu credem ceea ce spunem? Daca ne-am preface mai putin ca ne pasa, atunci cand pentru noi e doar un lucru lipsit de importanta? Daca nu am mai cere update-uri cand nu ne intereseaza ceea ce urmeaza sa se spuna? Ar fi mai simplu si mai eficient. Asa, ne-am da seama ca, in general, pentru oamenii pe care ii iubim suntem optionali. Nu stiu la voi, dar la mine teorema se aplica.
Obosesti. Oricat de mult te atasezi de cineva, obosesti cand vezi ca esti cantitate neglijabila. Facem gresala de a lua omul de langa noi de-a bun. De parca orice am face si orice am spune, va fi acolo intotdeauna. Dar nu e. Pentru ca iti ajung povestile spuse pe jumatate, propozitiile neterminate si cuvintele negandite pana in final.
Be careful with the words that come through your mouth. Once they are said they can only be forgiven, not forgotten. If you don't bring anything to the table, give up your seat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu