Fanta si a ei Ibitza

Azi am intrat in primul magazin pe care l-am gasit deschis si am pus hotarata mana pe o Fanta. De portocale. Eu, Cola person, am pus mana pe o Fanta. Si, ca la noi, stateam la coada cand mi-am adus aminte de premiile lor. In caz ca nu stiati, pe langa cozi de prune, samburi de piersici si elastice pentru borcane, marele premiu e o excursie la Ibitza pentru tine si inca 9 prieteni. Totul bine si frumos, dar unde gaseste un om, normal sau anormal, 9 prieteni?! Unde gasesti 9 oameni pe care sa ii suni la 3 dimineata si sa incepi sa le plangi la telefon ca tie iti e... orice. Asa ca, stand la coada aia lunga care numara cel putin 20 de persoane, ca deh magazinu-i mare sa bagi si vaca aia mov de la Milka in el, ma gandeam pe cine as lua. Conditii aparent simple: 9 bucati de oameni, care musai! sa fie prieteni. Prima conditie e usor de indeplinit: intotdeauna, in special in Romania, vei gasi 9 oameni dornici de orice gratis. Nu conteaza ca se imparte mancare de pisici si eu au pesti acasa, ei se aseaza la coada. Nu conteaza ca sunt alergici la puf, daca se impart pene de struto-camila ei se prezinta de la ora 5 dimineata. A doua conditie: sa-ti fie prieteni. Unul, doi, hai maxim 3, desi nu stiu de unde i-as lua, as gasi, dar 9?! Improbabil, cu iz de imposibil. De fapt, cu putoare din aia de parfum cu 1.5 ron de imposibil.

Ma gandeam la anul asta. An ingrozitor in mare parte. Mi-a luat ceva sa-mi recunosc ca nu mi-e bine, dar niciodata nu am stiut sa zic "am nevoie de... ma ajuti??". Nu sunt asa. Mai oracai uneori, dar abia dupa ce am tercut peste gropi. Abia dupa ce am muscat din perna ca mi-am pus ca proasta alcool sanitar pe rani, nu betadina. Ma plang ca imi sare oja, ca mi-e dor de mare, de oameni, de momente. Ma plang ca nu-mi sta bine parul sau ca n-am invatat pentru testul la anatomia mustei imprastiata pe perete. Si am ajuns la concluzia ca daca nu plangi in public, nu urli, nu rupi, nu esti agresiv in sensul ca scoti sabiile sau mai nou pistoalele, ca tot e fashion si nu tai diverse persoane pe strada sau in orice alt loc public, lumea are impresia ca esti bine. Daca te machiezi frumos, iti faci unghiile, iti bei cafeaua, spui "neatza" cu un zambet pe buze, toti au impresia ca tie nu ti-a mers niciodata mai bine. In general aparentele sunt bune. Insa vine un moment din ala in care daca vrei si  zici cuiva "eu vreau o pauza.", fara explicatii suplimentare  ca i-a murit vecinului de la 5 molia din dulap si tre sa mergi la priveghi sau ca vrei sa faci si tu o baie din aia de 5 ore sa iti iasa tot din piele, auzi clasicul raspuns "hai ca mai e un pic si prinzi si tu o vacanta. O sa fie bine o sa vezi". Si atunci te simti ca un bad guy din minti criminale caruia ii vine sa ii tortureze pe toti aia care au impresia ca tu le-ai mai cerut un pliculet de zahar sau niste frisca pentru cafea.

Dupa un inceput de an in care s-au intamplat atatea cacaturi ca le-am si pierdut numarul si oricum mi-ar fi jena sa le insir aici, un an in care am pierdut oameni si am castigat altii care partial ii inlocuiesc, un an in care m-am luptat cu mine si am castigat, in care am stat inchisa intre patru pereti si m-am intrebat "eu ce fac acum?", vroiam sa ma pot gandi la 9 oameni care ar veni cu mine in nenorocita aia de Ibitza. Si ghici ce? Am ajuns la casa de marcat, dupa fix 17 minute de stat la rand, baut jumate de Fanta si ascultat babe care comentau ca lor li se desprinde proteza de la caldura din si din afara magazinului, doamne in proces de mumificare ce erau absolut revoltate de multitudinea de produse si isi aminteau cum era pe vremea loc (tanti, in Epoca de Piatra abia s-a inventat focul. Daca iti arat o bricheta si o aprind, nu te sperii si pleci din spatele meu scuipand in san ca e lucrarea Diavolului?), mosi care nu isi aminteau unde locuiesc, dar pusi in fata unui frigider cu bere o gaseau intotdeauna pe aia cea mai ieftina si multa, am ajuns la concluzia ca nu am 9 oameni pe care i-as putea lua cu mine.

Si am ajuns eu acasa, m-am asezat pe patul meu din Epoca de Aur si am redeschis cartea pe care o citeam si m-am simtit inca o data vinovata ca nu il citisem pe Octavian Paler cand mai era inca in viata. Sticla de Fanta ajunsese in gunoi, cu tot gustul ei de guma de sters cu ceva ce se vroiau a fi portocale dar nu semanau nici pe departe, iar eu ma gandeam inca o data cat de tampiti trebuiau sa fie cei care au facut promotia.

Fanta de portocale. Ibitza. 9 prieteni. Whatever.