Sunt momente in care iti dai seama ca iti lipsea cineva si tu nici nu stiai. Ti-ai dat seama abia dupa ce i-ai vazut ochii. Mai ciudat e faptul ca te-a facut sa fi bine. Pentru cateva ore, ai fost bine. Pentru cateva ore, ti-ai lasat toate angoasele in fata unei usi inchise. Si a fost bine... ireal de bine.
E ciudat cum o singura persoana te poate face sa te simti "acasa". Ai impresia ca nu ai mai fost de multa vreme aici, iar acum nu mai vrei sa pleci. Pentru ca ti-e bine si pentru ca ti s-a colorat "azi". Si tie iti e suficient. Ai putea sa stai ore in sir, fara sa scoti un cuvant. Doar sa asculti si sa intelegi. Sa fi ca un copil ce si-a pierdut cuvintele in fata unui curcubeu. Sa taci, iar tacerea sa fie mai colorata decat o mie de cuvinte.
In momentele alea nu aveai nevoie de nimic. De nimeni. Totul era atemporal si aspatial. Era doar fascinatia ce plutea in aura ta. Nimic mai mult. Nimic mai putin. Aveai senzatia ca daca ai fi spus un cuvant, orice cuvant, s-ar fi spart balonul de sapun in care erai si ar fi trebuit sa revii la griul monoton de peste zi.
Momentele astea, in care tacerea e suficienta si fascinatia iti cuprinde fiecare por, sunt putine. Sunt si mai putini oameni care te pot aduce in starea aia de bine, fara sa depuna eforturi prea mari. Fara sa depuna niciun fel de efort.
Imi pare rau ca binele nu sta in borcane. As fi umplut cateva si le-as fi pastrat. Pentru zile gri.
Song of the day:
"Binele" sta in borcane, dar se decoloreaza. De ce sa il pastrezi, cand il poti avea in fiecare zi, intr-o alta forma?
RăspundețiȘtergereStai mai mult pe langa oamenii care te fac sa te simti bine, pentru ca radiezi cand pleci de langa ei.
Iar tu, esti frumoasa cand radiezi.