Iti zici ca o sa treaca. Tot speri ca maine va fi mai bine, ca maine nu va mai durea, ca maine vei zambi sincer. De fapt, esti constienta ca te amagesti. Au trecut atatea zile si nu e mai bine. E mai rau. Si nu doare mai putin, doar ca ai invatat sa ascunzi totul de ochii lumii. Chiar daca tu inca mai plangi noaptile si inca nu stii ce ar trebui sa faci. Tu, in ochii lor, incepi sa treci peste. Intr-o lume plina de iluzii ale unor chipuri contorsionate de durere, una in plus nu mai conteaza. Asa ca faci ceea ce trebuie: zambesti frumos si iti calci sinele in picioare. Cu fiecare pas. Cu fiecare zambet. Cu fiecare cuvant.
Ti-e scarba. De tine, de ei, de situatie in principiu. Ti-e greata de faptul ca te-ai tarat pana aici si ai zambit. Ti-e greata de situatia asta care nu se mai amelioreaza, dar devine din ce in ce mai sumbra. Te-ai saturat pana peste cap si nu mai vrei. De fapt nu stii sigur. Nu mai poti sau nu mai vrei? E un mix bun din amandoua, insa un lucru e cert: ti-a ajuns. Ai lupta numai ca nu stii impotriva cui. Pe cine sa invinovatesti ca tie ti se dezintegreaza universul?
In momentul asta, iti doresti un singur lucru. Sa ai pe cineva doar al tau. Sa poti spune ca nu trebuie sa il imparti cu altcineva. Te-ai saturat de jumatati de masura. De oameni ce trebuie impartiti cu alti oameni. De oameni din care ai doar mici bucatele pentru ca a trebuit sa ii imparti cu altii. Vrei ceva care sa te puna pe o linie de plutire, undeva deasupra gropii abisale in care te aflii. Vrei ceva doar pentru tine. Ceva indivizibil si permanent. Macar pentru o perioada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu