Meowing on

Am incercat-o si pe asta cu mieunatul. Nu mi-a iesit. Deloc. Am zis ca te las pe tine, ca ti se potriveste si mieunatul si datul din coada. Ma uitam zilele trecute in albumul de la tine si ma gandeam ca ne-am schimbat. Mult. Ca amandoua am inceput liceul niste langa oameni si l-am terminat cu altii langa noi. Ca amandoua am simtit lucruri poate mai adanc decat altii, ca am invatat sa schimbam roti cand am dat in gropi si am facut pana. Ai schimbat blana de atatea ori si te-ai abtinut sa-ti infigi ghearele in unii de si mai multe ori. Ne-am inteles una pe cealalta pentru ca uneori ne confundam bagajele si totusi niciodata nu le-am pus eticheta sa le deosebim.

Imi pare rau ca poate nu am fost langa tine asa cum trebuia. Ca poate nu am fost destul de ....., insa am incercat. Imi pare rau ca n-am vorbit. Ca a trebuit sa iti infigi ghearele in carapace sa scoti un psss de la mine. Uneori, imi pare rau ca am tacut. Poate ar fi trebuit sa fiu altfel. Poate ar fi trebuit sa fi altfel. Lucrurile nu se mai schimba. Poate doar oamenii, dar nici astia in totalitate. Uneori as fi vrut sa fiu pusa inaintea lor, dar apoi am inteles ca ei iti erau bagajul. Ca ei iti erau oamenii care au ramas. Ca pe ei ii sunai la 3 dimineata ca ai visat urat, nu pe mine. Si m-am conformat. Si-am inteles ca e mai bine asa. Ca tie, ti-e mai bine asa, iar eu nu as putea sa ii inlocuiesc pe ei. La dracu, nu as putea sa inlocuiesc nici macar un varf de ac din tot ce inseamna ei. Mi-am dat seama la ziua ta, cand te-am vazut inconjurata de toti oamenii aia care iti faceau bine. Si-am fost fericita ca radiai. Am ajuns la concluzia ca esti unul din oamenii care si-au pus amprenta in mine. care au intrat incaltati dupa ce afara plouase si au lasat urme de tenisi. Si mi-am dat seama ca nu vreau sa dau cu mopul. Ca orice s-ar intampla mai departe o sa imi ramana pe covor urmele alea de ugg-uri papuci de casa. Nu stiu daca am lasat, sau cate urme am lasat eu in tine. Nici nu stiu daca as vrea sa las. Pentru ca sunt prea inadaptata in tiparele lor si nu mi-ar placea sa iti stric si tie covoarele. 

Sper sa ajungi om mare. Sa le demonstrezi ca s-au inselat in privinta ta si ca te-au subestimat. Ca tu poti sa faci mult mai multe. Sa-ti gasesti sinele in Timi, sa iti cauti un drum al tau si sa fi fericita. Sa adormi in bratele aceluiasi om si sa te trezesti zambind. Sa-ti aduni oameni frumosi, asa ca tine, in jur. Sa-i faci sa zambeasca. Sa ii zgarii cand vezi ca urmeaza sa dea in gropi. Sa le vorbesti, dar sa nu ii lasi sa iti taca. Sa intri incaltata in viata lor si sa te asezi pe covor. Sa le ramai pe covor. Sau pe calorifer. Sa crezi in tine. Sa-ti depasesti limitele. Sa intelegi ca nu ai limite. Sa nu privesti in urma cu regret. Sa nu privesti in urma deloc. Oglinda retrovizoare e pentru cei cu carnet. Noi nu avem. Sa faci compromisuri pentru cauze nobile. Pentru oameni care le merita. Sa ierti. Sa vezi frumusetea din lucrurile simple si sa te bucuri de ea. Sa nu te schimbi. Orice ai face, sa nu ii lasi sa te schimbe. Sa miauni. Tare, asa cum stii tu, cand ceva nu se simte bine. Sa nu iti fie teama. Viata e prea scurta sa iti fie teama. sa stii ca intotdeauna vei avea oameni pe care sa ii suni cand ceva nu merge, oameni pe umarul carora sa plangi, oameni in a caror carapace sa-ti gasesti echilibrul.

Sa ai o viata exact asa cum ai visat-o!