Happy Graduation Class of 2012

Aici se termina melodia. 

Ne-au zis ca, de aici, trebuie sa fim oameni mari. Trebuie sa ne asumam responsabilitati si sa nu gresim. Ca acum nu mai e loc de indoieli si ca trebuie sa stim exact ce vrem de la viata. Sa stim care e viata aia. Sa stim scopul. Ca acum ar trebui sa lasam visele deoparte si sa ne lovim de realitati. Ca viata nu e asa cum credem noi si ca lumea e rea. Ca multi dintre noi nu vor reusi. Ca altii aproape vor reusi, dar vor esua lamentabil pe final. Ca suntem singuri si nimeni nu ne va intinde o mana. Ca vom plange. Mult, des, in hotote. Ca vom pierde oameni, lucruri si locuri si vom uita sa zambim. Ca nu ne vom mai vedea unii pe altii cu aceiasi ochi. Ca ne vom schimba. Si vom uita. Si ne vom avea flashback-uri si nu vom sti cine erau oamenii aia.

Ne-au mintit. Asta e momentul sa gresim. Acum, nu peste zece ani. Acum e momentul sa nu stim ce vrem, sa ne razgandim o data, de doua ori, de sute de ori. Singura responsabilitate pe care o avem e sa schimbam ceva, nu sa fim din cele cateva milioane care au asteptat schimbarea. Sa fim noi schimbarea.  Asta e momentul sa facem scenarii. Chiar daca ele nu se vor intampla niciodata. Asta e momentul sa decidem cu sufletul, nu cu mintea. Sa ne lasam condusi de insticte. Sa iubim. Mult, nesabuit. Sa ne indragostim de oameni care sunt total nepotriviti pentru noi, iar mai apoi sa ne indragostim de altii cu care nu avem nicio legatura. Sa ne rupem in bucati de dorul lor. Sa ii lasam sa ne lipeasca inapoi. Asta e momentul sa ne facem noi inceputul. Sa visam frumos, iresponsabil. Sa ne agatam de vise ce altora li se par imposibile. Sa le aratam ca se poate. Ca noi vom reusi unde ei au esuat. Asta e momentul sa le aratam ca s-au inselat in privinta noastra. Ca nu suntem mediocrii. Ca suntem unici si puternici si ca vom ramane impreuna. Pentru ca numai asa vom ajunge in varf. Sa le aratam ca inca stim sa radem. Ca lucrurile frumoase inca ne bucura. Ca lumea nu e asa gri daca te inconjori de oameni dragi. Sa ii invatam ca noi nu ne masuram in pierderile suferite. Ca noi ne masuram in oamenii care au ramas si ne-au redecorat universul. Ca noi ne vom intoarce in locurile de care ne e dor, macar cu gandul. Ca noi avem amintiri si oameni cu care sa le impartim. Asta e momentul sa le aratam ca nu ne temem. Ca suntem constienti ca vom da cu capul, insa mergem inainte. Ca noi credem in oameni si in a doua sansa. Ca "oamenii nu sunt, pana la capat, suma faptelor comise". 

Aici nu se termina melodia. Aici incepe.