Asta micu`(puiul de blog) a facut un an. La inceput, se vroia personal, pentru oameni de suflet ce stiau sa-mi citeasca printre ganduri. Acum, e mai mult de atat. Ne citesc (pe noi, ne pentru ca, meanwhile, ne-am si inmultit si ne-am facut 2) oameni care sunt departe fizic sau psihic, care inteleg mai mult sau mai putin care e sensul acelui "song of the day", care e insemnatatea puctelor de suspensie sau a lipsei semnelor.
Asta micu` a crescut. S-a facut maricel, a evoluat si s-a schimbat. La fel ca mine. E la fel de personal, e la fel de plin de ganduri ascunse si senzatii uitate in blender. S-a schimbat putin perspectiva narativa, modul de gandire si de simtire a unor oameni. E prea multa introspectie, prea multa expunere ce m-ar putea lasa feelingless.
Locul asta mi-a fost refugiu atunci cand nu aveam pe nimeni. Mi-am ascuns printre randuri angoase si singuratati, aici am cazut in genunchi si tot aici mi-am ridicat sinele si l-am fortat sa mearga mai departe. Am plans, am ras, am fost sarcastica si am criticat exact in locul asta. mi-am varsat nervii si mi-am scris fericirea aici.
Nu ma pot opri din scris. Niciodata. Tot timpul am o foaie pe care sa-mi intind, iresponsabil si incoerent, cele mai vagi si ascunse ganduri. De aceea, asta micu` va continua sa creasca. Intr-o zi, va fi si el om mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu