Stiam ca te pierd. Simteam cum imi scapi printre degete. As fi vrut sa strang pumnul si sa te fac sa ramai. N-am putut. As fi vrut sa ramai pentru mine, insa mi-am dat seama ca ar fi fost egoist sa-ti cer asa ceva.
Candva credeam ca toate vin la timpul lor. Ca daca e facut sa fie, la momentul potrivit, va fi. Acum, nu mai stiu. In ce sa cred. Sau pe cine. Timpul potrivit pentru noi nu vine. Dar tu ai inteles asta inaintea mea, nu? Sau n-ai inteles nici acum si tot mai speri? Speranta e pentru cei care n-au avut suficiente sfarsituri incat sa inteleaga ca pana si infinitul se termina aici.
Stii, totusi nu cred ca ar fi mers. Ca noi am fi inceput cu pasi mici si-am fi continuat alergand. Pentru ca noi suntem prea la fel si atat de diferiti, incat am fi sfarsit prin a ne sufoca. Sau a ne ucide spiritual. Si-am fi ajuns la pareri de rau c-am irosit timp urmarind umbre si spirite. Asa, macar, ajungem la pareri de rau ca n-a durat cat am fi vrut. Separat sau impreuna.
It is not fair for you to start inhabiting my dreams. You left me, remember? Please kindly remove yourself from my dream-life as well.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu