Constatari

People suck. In orice limba. Indiferent de limba. Oamenii sunt de cacat. Toti. De aia imi plac mie pisicile. D-aia vreau eu sa ma inconjor de pisici.

Nu suntem oamenii de ieri. Nu vom mai fi niciodata. Probabil de aceea, cerul se intuneca tot mai des si mai devreme pentru noi. Probabil de-aceea uitam tot mai des sa radem. Cu sufletul. Si ochii. Cu tot ce-avem mai drag.

Nu mai stim sa vorbim. Sau sa ne tacem. Da, sa tacem... c-astea ne-au unit. Tacerile. Si sunt milioane de feluri in care poti tacea unui om. Iar cel mai groaznic lucru e tacerea care nu mai inspira nimic. O tacere care-a uitat si sa expire.

Cicatricile se vad pe suflet, nu pe corp. Durerile se citesc in ochi si-n zambete. La fel si fericirea. Oamenilor fericiti le radiaza ochii. Si daca nu stii despre ce fericire vorbesc, priveste un copil. Ei sunt cei mai fericiti. Si sinceri.

Oricat de pregatit ai crede ca esti, cand trece vara, realizezi ca de fapt nu ai stiut nimic. Ca verile au cele mai frumoase povesti, cele mai speciale, cele care-ti lasa urme. Dupa ce-aduni toate verile din viata ta, poti sa spui "uite, aici ii sunt urmele degetelor. Aici m-a tinut de mana prima data", "si-aici, pe gat, ma sarutase cand inca ne iubeam", "aici, pe coaste s-au asezat bratele lui cand nu ma mai iubea, dar ne suportam". 

Femeilor li se citesc tacerile in gesturi. Felul in care ne aranjam suvita de pe frunte, felul in care simtim nevoia sa tacem, felul in care ne plange respiratia. Doar ca barbatii inca n-au invatat inca sa ne citeasca. Probabil, nu vor invata niciodata. De-asta exista suflete ciobite.