Stuck

Mi-am promis ca macar vara asta sa scriu mai mult. In schimb, am ajuns sa scriu din ce in ce mai putin, pana cand nu am mai scris nimic. E ca si cum mi-as pierde indemanarea, ca si cum creionul nu se mai aseaza in mana ca alta data, si paginile nu mai sunt atat de albe cum mi le aminteam. Si acasa mi-e tot mai trecut, cum imi sunt si locurile astea, si unii oameni si cam tot ce-am lasat in urma. Nu pot sa mi-l reneg,  m-a facut cine sunt si mi-a dat cei mai frumosi oameni si cele mai dragi amintiri. Si-apoi am inteles inca o data: acasa ti-e unde iti sunt oamenii, iar eu ma impart intre doua locuri. Mi-e camera muzeu. Piata de antichitati. Am amintiri prea multe si unele, prea dureroase. Si-n mod ciudat, mi-aduc aminte lucruri ce as fi vrut sa le uit, dar am uitat demult ce trebuia sa-mi amintesc. Ma simt din alta lume si-ntr-alta lume, iar cele doua nu au puncte comune. Nici macar de suspensie. Si de fiecare data cand imi asez creionul in mana, se face liniste. Mi se opreste creierul din zumzait si-mi pierd ideile, de parca n-ar trebui sa le asez aici. Si poate nu mai e nevoie, de-asta m-am oprit din scris, ca poate-i randul meu sa fac altceva. Poate e gresit locul, sau poate-i gresit drumul, sau omul. Nici eu nu mai stiu... da' stiu sigur ca am pana aia a scriitorilor si n-am roata de rezerva.