Incepusem sa scriu. Despre barbatii din viata mea, despre cei care au fost sau nu ai mei, despre cei pe care i-am vrut, dar nu i-am avut si despre cei pe care nu i-am vrut, dar i-am avut. Si apoi, m-am oprit. Pentru ca tu aveai privirea aia si brusc, am devenit mica. Foarte, foarte mica. Si m-am blocat. Si-am realizat ca toti barbatii ce-au fost inaintea ta mi-au fost in suflet, mi-au ramas acolo, dar.... dar ei nu m-au facut niciodata sa devin mica. Nu m-au privit asa. Nu i-am privit asa. Si ca toti, dar absolut toti, au incercat sa-mi vorbeasca, doar tu mi-ai tacut si mi-ai zambit. Si-aveai zambetul ala de copil tembel, de om inadaptat social, de mi-se-rupe-in-cel-mai-sincer-si-mai-pozitiv-mod-de-voi-Punct. M-ai luat copila si nu te-a deranjat sa-ti raman asa. M-ai luat cu tricouri si tenisi, cu jeansi, cu esarfe, ce mai... ca mi-ai facut loc cu tot arsenalul in viata ta. Multumesc. Stiu ca ocup mult spatiu.
Stii, ar trebui sa fim sinceri. Sa recunoastem ca toata povestea asta, a noastra, e putin ironica. Noi doi nu suntem dintre oamenii ce ar fi trebuit sa fie, ci suntem dintre oamenii care s-au intamplat sa fie. Cred ca e mai bine asa. Ca ne-am intamplat, nu ca am fost. "Am fost" suna... trecut. "Ne-am intamplat" imi place mai mult. Lasa loc de to be continued.... Deviez, mi-am dat seama. Ma invart in jurul subiectului. Adica, al tau. Deci, revenind, noi doi ne-am intamplat. S-a nimerit ca tu sa ai bratele suficient de lungi sa-mi tii tot sinele intre ele, iar eu s-a nimerit sa ma potrivesc perfect pe clavicula ta. E pura intamplare.
De fapt, nu stiu exact de ce-am inceput sa-ti scriu. In general, scriam barbatilor din viata mea, abia dupa ce iesisera din ea. Sau cand erau pe punctul sa iasa. Sau sa ii scot eu afara. Iti scriu poate pentru ca tu nu esti ca restul. Sau esti...? Poate ma insel, iar peste ceva timp, iti voi scrie exact in momentul in care vei inchide usa dupa tine. Sau in care ma vei saruta de a-fost-frumos-dar-a-fost-suficient-sper-sa-ajungi-la-concluzia-ca-am-dreptate. Probabil va fi diferit, pentru ca niciodata nu-i la fel si poate noi doi vom rezista asediului. Poate ca suntem pe buzele unora si poate ca intr-un univers paralel ne-ar pasa ce asculta ei. Poate ca intr-o alta viata am trai fericiti pana la adanci batraneti, dar in viata asta, eu am incetat sa cred in povesti cu finaluri ideale.
Sper sa nu-ti fiu vacanta. Sa nu-ti fiu temporara si apoi sa ma regreti. Ca am durat prea mult sau insuficient. Sper sa nu ne loveasca sfarsitul si realitatea inainte sa avem timp sa ne dezmeticim si sper, sa nu ajungem in punctul in care o sa ne lovim cu capul de toti peretii in incercarea de a gasi o iesire. Sau de a ne sapa noi una. Sper sa ramai tu. Sau sa nu plec eu. Sa nu fim de-o toamna-iarna britanica, desi stiu ca aici "nu e decat un anotimp". Sa nu ne schimbam. Unul pe celalalt. Impreuna. Sa ramanem noi.
Imi pare rau. Ca nu ti-au ramas. Altele inaintea mea. Eu urasc sa fac bagaje. Asa ca o sa-ti raman. Cat timp ma vrei. Sau pana te plictisesti.
In orice caz, stii cum sa ma gasesti. Follow the heat. Voi fi lipita de cea mai apropiata sursa de caldura.
Song of the day:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu